Anunțuri. Apeluri la contribuții

Revista „Analele Universității de Vest din Timișoara”, Seria Științe filologice pregătește unnumăr special, cu titlul Perennis diachronia. Studii de lingvistică istorică, axat pe cercetările de lingvistică istorică și de filologie, în sensul restrîns al cuvîntului. Termenul-limită de trimitere a textelor este 31.01.2026, iar normele de (tehno)redactare sînt cele obișnite, prezentate la Informații pentru autori – Analele UVT, cu precizarea că adresa de trimitere a articolelor este adina.chirila@e-uvt.ro sau bogdan.tara@e-uvt.ro.

Apel la contribuții – Analele Universității de Vest din Timișoara. Seria Științe Filologice, Nr. 63/2025

Redacția revistei Analele Universității de Vest din Timișoara. Seria Științe Filologice invită cercetători, cadre didactice universitare și doctoranzi să trimită contribuții originale pentru Numărul 63/2025. Revista publică studii din domeniile filologiei, studiilor literare, lingvisticii, studiilor de traducere și domeniilor conexe.

Ghid pentru trimiterea articolelor

  • Manuscrisele pot fi redactate în română, engleză, franceză, spaniolă sau germană.
  • Articolele trebuie să fie originale, nepublicate anterior și să nu fie în proces de evaluare la alte reviste.
  • Materialele trebuie să respecte normele de redactare și citare ale revistei (stil APA, ediția a 7-a).
  • Toate contribuțiile vor fi evaluate prin procesul de peer-review dublu-orb.
 

Termene importante

  • Data limită pentru trimitere: 15 octombrie 2025
  • Data publicării: 15 decembrie 2025
 

Trimiterea manuscriselor și contact

Manuscrisele trebuie trimise la următoarele adrese de e-mail:
📧 analefilologie@e-uvt.ro
📧 dumitru.tucan@e-uvt.ro
📧 roxana.rogobete@e-uvt.ro

Așteptăm cu interes contribuțiile dumneavoastră!